Surprinzătoarea eliminare din Liga Campionilor a lui Manchester United i-a transmis un mesaj clar lui Alex Ferguson că e cazul să aducă întăriri pentru a putea a avea parte de un sezon reușit în Premier League și în Europa League. Fanii sunt de acord, însă ultima țintă prezentată de presa din Anglia îi face privească spre omul care a condus clubul 25 de ani cu neîncredere.
Insidefutbol.com anunță, citând surse din Croația, că Ferguson se gândește să facă o ofertă pentru Ivica Olic, în prezent la Bayern Munchen. Atacantul e nemulțumit că nu prinde primul 11 al bavarezilor și vrea ca Europeanul din 2012, probabil ultimul său turneu final, să-l prindă în formă maximă. În spatele mutării s-ar afla francezul Eric Cantona, care i-a recomandat lui Ferguson să ia serios în calcul acest transfer. În vârstă de 32 de ani, Olic e la Munchen din 2009 și a înscris 12 goluri în 42 de partide jucate pentru Bayern în Bundesliga.
Este un lucru mai puțin obișnuit pentru o formație de top să transfere jucători trecuți de o anumită vârstă, mai ales în condițiile în care acum vorbim despre un atacant. La 32 de ani, Olic are aceeași vârstă cu Adrian Mutu, așa că și pentru „Briliant” mai există speranța că ar putea prinde un ultim transfer „de vis” în perioada următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER